Edirne

Tatăl meu a vrut să plec din Erzurum. Cu acordul mamei mele, m-a trimis la Edirne, unde ruda noastră Huseyin Top Hogea avea să aibă grijă de mine. Mâncam și dormeam foarte puțin. Devenisem atât de subnutrit încât a trebuit să fiu spitalizat pentru 15 zile.

În ciuda stilului meu singuratic de viață, aveam relații bune cu oameni importanți din Edirne. De fapt, comandantul unității militare, un colonel din zona Marii Negre, mi-a spus odată: „Noi suntem oameni egoiști. Nu puteți fi din Erzurum”. Aveam o prietenie apropiată cu domnul Resul, șeful poliției. De asemenea am legat prietenii cu patronii cafenelelor din oraș.

Aici mi-am dezvoltat obiceiurile. Îmi vine să mă supăr pe Bosfor pentru separarea Traciei, în special separarea orașului Edirne de Anatolia. Mi-am investit banii în cărți pe care le consideram folositoare și făceam cadou celorlalți cărți și reviste. Din acest motiv, adesea aveam probleme financiare. Nu arăt ca o persoană căreia i-ar plăcea să discute și să se întâlnească cu ceilalți. Dar am fost dintotdeauna foarte deschis și oriunde merg leg prietenii puternice și păstrez relații apropiate cu ei.

De asemenea, stând foarte mult în prezența oamenilor mai în vârstă și câștigând dreptul de a discuta cu ei, m-a ajutat să mă simt confortabil când discut cu ceilalți. Însă am fost întotdeauna atent să nu depășesc limitele unei bune educații.

Share:

More Posts

Copilul timpului

Întrebare: Care sunt responsabilitățile pe care generațiile de astăzi, care își fac planuri și proiecte pentru viitorul necunoscut, profitând de trecutul bogat, ar trebui să și le asume pentru a putea face pașii corespunzători în funcție de nevoile  timpului în care trăiesc, adică să devină „copiii  timpului”?
Răspuns: ”Ibnu-l vakt”- copilul timpului,  este un termen folosit…

france samuel paty 27a

Mesajul de condoleanțe din partea lui Fethullah Gulen prin care condamnă asasinatele din Franța

Am aflat de curând de asasinarea cu cruzime a lui Samuel Paty, într-un cartier din Paris, care m-a întristat profund. Din păcate, am fost șocat să aflu că într-un alt oraș francez, alți trei oameni au fost înjunghiați mortal în timpul rugăciunii din lăcașul lor de cult. Aș dori să afirm în mod deschis că am fost cu atât mai șocat să aflu că cei care au comis aceste crime s-au folosit de argumente islamice și sloganuri religioase.

Fethullah Gülen ca adept al păcii

Fethullah Gülen și-a convins publicul de acasă și pe cel din străinătate că dialogul bazat pe respect reciproc ajută la consolidarea unor comunități pașnice, care sunt clădite pe valori comune. ​
Gülen a promovat în mod activ dialogul interconfesional și intercultural timp de mai bine de un deceniu, cu mult înainte de tragedia din 11 septembrie. În Turcia, este considerat responsabil pentru crearea unei atmosfere pozitive în cadrul relațiilor dintre populația musulmană majoritară și diversele minorități religioase, precum cele ortodoxe greci și armene, catolice și evreiești. ​

photo 1487035170094 b76fc43abdf5 f44 scaled

Un Ramadan așa cum nu a mai fost

Anul acesta intrăm Sfânta Lună a Ramadanului într-o atmosferă diferită. În acest an moscheile nu vor mai fi pline de credincioși. Familiile și cei  apropiați nu se vor mai aduna în jurul cinei de Iftar. Oamenii nu vor mai aglomera piețele și străzile înainte de  Iftar.  Cu toate acestea în seara zilei de joi  Ramadanul a început cu rugăciunea de Taraweeh și prin trezirea pentru masa de Sahur.

her sey ondan 1 06b

Părerile celorlalți despre domnul Fethullah Gülen

Am cunoscut mai întâi instituțiile educaționale conduse de participanții mișcării îndrumate de domnul Fethullah Gülen. Acest lucru m-a făcut în schimb să studiez scrierile sale și să descopăr rațiunea ce se află în spatele acțiunii riscante provenite din viziunea educațională a lui Gülen și a colegilor săi.

gulen malikanede kalmiyor orasi vakfa ait sosyal tesis f3e

O viață dedicată păcii și fericirii umane

Născut în Erzurum, în estul Turciei, în anul 1941, domnul Fethullah Gülen a devenit un învățat islamic și gânditor, precum un scriitor și poet prolific. El a învățat științele religioase de la câțiva învățați musulmani și maeștri spirituali foarte cunoscuți. Gülen a studiat de asemenea și principiile și teoriile științelor moderne sociale și fizice. Datorită…

fethullah gulen le monde d39

Întâlnirea lui Fethullah Gülen cu Papa

Secolul al XX-lea s-a observat cum epoca informației înlocuiește epoca industrială. Progresele imense în domeniul telecomunicațiilor au adus oamenii mai aproape unul de celălalt. Într-un astfel de secol, ideile pot deveni rapid depășite. Dacă vrem că evităm acest lucru, ideea trebuie să fie „pusă într-o fereastră” unde oamenii o pot „vedea”, astfel încât să devină…

fethullah gulen le monde d39

Fethullah Gülen și Papa

Fethullah Gülen, un distins învățat religios, a avut o întrevedere cu Papa, astfel realizând o întâlnire la cel mai înalt nivel în căutarea dialogului și a respectului reciproc. Și-a început această căutare organizând întâlniri cu reprezentanți ai comunităților turce ortodoxe și evreiești într-o perioadă în care islamul era prezentat (în vest) ca o amenințare, iar…

Send Us A Message