Tatăl meu a vrut să plec din Erzurum. Cu acordul mamei mele, m-a trimis la Edirne, unde ruda noastră Huseyin Top Hogea avea să aibă grijă de mine. Mâncam și dormeam foarte puțin. Devenisem atât de subnutrit încât a trebuit să fiu spitalizat pentru 15 zile.
În ciuda stilului meu singuratic de viață, aveam relații bune cu oameni importanți din Edirne. De fapt, comandantul unității militare, un colonel din zona Marii Negre, mi-a spus odată: „Noi suntem oameni egoiști. Nu puteți fi din Erzurum”. Aveam o prietenie apropiată cu domnul Resul, șeful poliției. De asemenea am legat prietenii cu patronii cafenelelor din oraș.
Aici mi-am dezvoltat obiceiurile. Îmi vine să mă supăr pe Bosfor pentru separarea Traciei, în special separarea orașului Edirne de Anatolia. Mi-am investit banii în cărți pe care le consideram folositoare și făceam cadou celorlalți cărți și reviste. Din acest motiv, adesea aveam probleme financiare. Nu arăt ca o persoană căreia i-ar plăcea să discute și să se întâlnească cu ceilalți. Dar am fost dintotdeauna foarte deschis și oriunde merg leg prietenii puternice și păstrez relații apropiate cu ei.
De asemenea, stând foarte mult în prezența oamenilor mai în vârstă și câștigând dreptul de a discuta cu ei, m-a ajutat să mă simt confortabil când discut cu ceilalți. Însă am fost întotdeauna atent să nu depășesc limitele unei bune educații.
